of mice and men....

Poate sa para ciudat un asemenea titlu... ce au soarecii de-a face cu oamenii... si totusi, it makes perfect sense... unii oameni pot fi soareci sau, alternativ, soarecii sunt toate lucrurile intunecate, scarboase, ascunse dintre oameni... si ma intreb oare de ce tinem sa ne ranim pana cand durerea te face sa te retragi indiferent cat vrei un lucru... si de ce unele persoane sunt ca un drog... fara ei aproape ca intri in sevraj... tot corpul doare, ai greata, apatie, dependenta iti urla in cap pana nu-ti mai distingi gandurile - o voce stridenta pe care te chinui sa o reduci la tacere cu tot ce-ti sta in putere... si dupa ce tace, tot ce ramane e o tristete imensa, o melancolie... unde e seringa... unde e acul... unde esti tu... imi faci rau... stiu asta... si totusi parca imi lipseste raul ala cateodata... nu ai idee cate sentimente ai ucis, cate posibilitati... si desi imi spui ca nu o sa mai fie la fel cu nimeni... la fel iti spun si eu... ce am impartit noi e irepetabil oricat ai merge in aceleasi locuri... si mai am o intrebare... de ce ai vrut sa distrugi tot pana la ultima picatura... ai vrut sa te asiguri ca toate podurile au fost arse... ei bine sunt arse definitv... ne vom privi fiecare de pe partea lui de prapastie... adio!...

Kiss the rain...

Ma enerveaza ploaia... trezeste la modul dureros toti demonii din mine... nu mai e soare sa-i sperie si atunci incep sa tipe, sa se manifeste, sa mai rupa putin din ce a ramas din sanatatea mea mentala... m-as aseza in mijlocul strazii si as tipa... asa tipa cum tipa ei in mine... si ar fi un urlet ca cel al unui lup la luna... speranta, durere, toate adunate si concentrate intr-un singur recipient... si as zgaria asfaltul cu ghearele demonului din mine, sa ramana o dovada fizica a existentei lui, sa ramana de avertisment...
Si ce doare mai tare e cum demonul asta rade de mine din coltul camerei intunecate a mintii mele... rade in hohote si se distreaza grozav pe seama viselor mele... ma lasa sa sper si apoi imi da o palma si ma pune inapoi jos ranjind ca acolo e locul meu... te urasc!!! te urasc!!! nu te mai vreau!!! vreau si eu raza mea de lumina... de ce numai mie imi e interzisa?... vreau si eu povestea mea frumoasa... chiar nu se poate? lasa-ma in pace... lasa-ma macar sa ma intind pe asfaltul rece si sa astept sa mor... lasa-ma macar atata sa fac... daca nu ma lasi sa traiesc, lasa-ma sa mor...
Si tu... tu care predici zile mai bune... cred ca stii ca e si el pe undeva si de-aia niciodata n-o sa ma iei de tot... de-aia nimeni n-o sa ma vrea vreodata de tot... de-aia nu sunt in fairy tale-ul nimanui... un fairy tale trebuie sa fie roz, fericire si soare... cum sa apar eu acolo cand demonul meu e negru si abisul din mine absoarbe tot ce e frumos si il transforma in ipocrizie si minciuni? inchipuite sau nu... dar asta face... si zici ca vin zile mai bune si pentru mine... e un fel de incurajare a unuia care are o boala letala... o sa te faci bine... no fucking shit.... stii si tu si stiu si eu ca n-o sa ma fac bine... singurul care o sa mearga cu mine pana la finalul vietii asteia de doi bani e demonul din mine, nebunia mea... cateodata isi va face mila si ma va lasa sa respir, dar cand mi se urca la cap o sa ma prinda de gat, o sa ma lipeasca de perete si o sa-mi suiere in urechi ca iar m-am intins mai mult decat trebuia dupa care o sa ma arunce pe podea si o sa rada iar de mine...
Si tu... tu... de ce ma amagesti? Ai mai facut-o odata si am picat ca o gasca bleaga... n-o mai face si acuma... n-o sa rezist... esti bun la cuvinte, stii cum sa te porti, dar nu amagi iar... stim amandoi ca nu ma vrei... nu asa cum sunt... nu cu demonul meu de mana... decat amagire, mai bine lasa-ma in nebunia mea si fii cinstit... stii ca apreciez asta... spune-mi in fata ca tot ce vrei e sa fim "friends with benefits" si nu ma supar... dar nu insinua ca ar fi loc de mai mult... te rog... pentru ca ma vad ca incep sa pun cap la cap o iluzie si cand se va sparge ca un pahar aruncat de podea demonul meu va rade iar de mine... nu-i da motive sa rada... please... please...

meh..... "viata-i curva ca si tine, deci traiesc cu doua zdrente"

de la Parazitii citire ca se potriveste cu ce simt acuma... adica sictir... adica d-ala grav de tot care ma face sa vreau sa fumez un pachet de tigari odata fara sa am siguranta ca o sa inhalez destula nicotina incat sa ma anesteziez... si scriu acuma pentru ca trebuie sa ma descarc altfel sigur nu mai dorm si maine pic pe birou (a n-spe mia oara - de data asta de somn, nu de nemancare)...
ma mira tupeul cu care unii oameni se cred perfecti... tupeul cu care ma acuza ca nu sunt eu perfecta... am incercat in pana mea - se pare ca n-a mers si ca pentru unii (sau unul, depandeaza) nu voi fi niciodata perfecta (sunt mult mai perfecte diverse "domnisoare" - si aici imi vine sa intru in coma de ras luand in calcul anumite detalii legate de vechime... sau or fi ca vinul.... mmmm... habar nu am... ) indiferent ce fac. Nu conteaza amicitiile pe care le-am dat dracului, nu conteaza intelegerea pe care am incercat s-o manifest, nu conteaza modul abuziv cu care mi-am tratat corpul ca sa ajung mai aproape de un ideal si in mod sigur nu conteaza ce am in cap (asta e 100%)... Am gresit la inceput si acuma tre sa platesc. Si platesc... oh da... platesc ce mortii mei... cu dobanda mai ceva ca la camatari...
si aici vin eu si zic ca nu trebuie sa fii femeie si sa te futi pe bani ca sa fii curva... neh... poti sa fii purtator de scula si sa nu iei niciun leu si tot curva sa fii - dar de-aia morala ;) adica, ca sa clarific, poti sa te dai ingeras in timp ce tu faci altceva... poti sa faci ce vrei tu cu scuza absolut puerila ca nu se compara cu greseala mea si ca pana nu se ajunge acolo... pey... he he... nu am dreptul sa obiectez... nasol, cum ziceai odata, femeia are tupeu... deci am tupeu... deci zic.. intai aici, in cateva ore live, ca nu ma jenez... si nu ma pot opri sa nu ma intreb: de ce atata chin? daca tot era sa scurmi dupa altceva in tarana internetului romanesc si sperai sa gasesti eu stiu ce diamant, la ce te mai oboseai sa pastrezi pietre in rucsac? si ce motive puerile am inghitit cand tu.... neah... ma simt absolut cretina cand pun astea in scris...
deci da.... ai castigat... bravo... numai ca cineva acolo sus te uraste mult de tot de a vrut ca eu sa deschid laptop-ul in noaptea asta... naspa de tine, dar se pare ca ai multa karma negativa adunata undeva, in timp ce eu mi-am mai platit din pacate - am fost si sunt inca in purgatoriu, stiu ca nu-ti pasa catusi de putin... dar speram... pana si diavolii isi pierd directia cateodata... ce e nasol e ca si-o pierd cand nu trebuie si ajung sa plateasca un pret enorm... ceea ce e bine, e ca au destula putere incat sa treaca peste, sa ignore si sa indure, sa tolereze si sa priveasca inainte...
pana la urma viata asta nu se joaca dupa minciuni... si e chiar nasol ca in loc sa te bucuri de ce ai, risti tot... eu am riscat si am zis ca ma opresc pentru ca am vrut ce aveam atunci in maini... acum am impresia ca am doar scrum... iluzia unei clipe frumoase...
oh, zei! de ce nu va e mila de un biet diavol?

Oh baby, we're falling apart... oh baby, it's like a downward ride... we're going full speed but the brakes are gone... we've been doing this for so long... and it felt good... felt like a rush of adrenaline... but now my heart feels weak... can I keep up with you? I have no idea... but I'm trying... you know that, right? you know I'm going beyond myself for this... but the past has nothing to do with this... with this right here... we're going full speed and there's no brakes... are you gonna bail? are you gonna jump?... leave me here? I wish we'd go through this together.... face the end with you... Will you take my hand and die with me now?

fara nicio noima...

Rasfoiam azi blogul iubitei mele si ma gandeam ca are dreptate ca isi spune Inger Cazut... asa si e draga mea... tu esti un inger pierdut in lumea asta care nu intelege nimic si de-aia distruge tot... si cum tu esti un inger, eu sunt un demon, mai rea decat toata lumea asta de ignoranti... pentru ca ei macar au scuza nestiintei...
Si ma mai gandeam azi ca nu stiu cum naiba toti ma confunda pe mine cu ingerul... toti cred ca pot cumva sa-i vindec de tot ce e rau... dar nu pot... nu pot sa va repar daca si eu sunt defecta... e ca si cum ai vrea un preot ateu sa te converteasca la credinta... nu se poate pana nu ma repar si eu cumva... si asta n-o sa se intample niciodata, pentru ca nimeni nu are chef sa ma repare pe mine... nimeni nu are rabdare sa faca asta... poate pe undeva tanjesc sa ma vrea cineva pentru ce sunt, nu pentru ce am fost, nu pentru ce s-ar putea sa fiu si nici pentru ce cred ei ca sunt... pentru mine, asa cum sunt eu, cu relele mele... aberez, dar aici nu conteaza oricum...
Si etapele cand cred ca am prins un fum de fericire sunt ca o tigara... acum stiu asta... o incep si e asa de bine... stiu ca e mai buna pe masura ce mai trag un fum si inca unul si ma imbat din fiecare respiratie... si la final, cand ved ca ma apropii de filtru ma cuprinde o spaima imensa... pentru ca stiu ca nu mai am alta... aia era singura si urmatoarea poate sa nu mai vina... si cand se termina se dezlantuie tot iadul si intru in sevraj... ma dor plamanii si inca mai vreau... si e un fel de sete... un fel de disperare pe care o tin in mine pentru ca nu vreau sa-mi arat dependenta... nu vreau sa arat lumii asteia ca si eu am o slabiciune...
Sunt dependenta de fericire cum sunt dependenta de nicotina si cum altii sunt dependenti de drogul lor... care poate fi orice... poate fi o chestie materiala sau poate fi pur spirituala... fiecare cu ale lui...
Si azi ma simt putin si ca regele Midas... doar ca tot ce ating nu se face aur, ci scrum... vad bucurie si as vrea sa ma impartasesc din ea, dar cum o ating se transforma intr-o mica gramajoara de cenusa... nu numai ca nu am gustat si eu din ea, dar am distrus-o... as vrea sa nu mai fie asa, sa pot si eu sa beau fara sa sec un rau... dar se pare ca trebuie sa invat sa traiesc fara apa, daca nu vreau sa sec tot ce am in jurul meu... o sa invat sa traiesc cu vaporii care vin de la raurile din jurul meu, ca sa nu trebuiasca sa ma apropii si sa le distrug...

Nervi de primavara...

Nu e prea corect sa zic nervi, pentru ca nu-s nervoasa... poate mai mult dezamagita. Nu de cineva anume, de viata in sine... as vrea sa ma pierd in rutina fiecarei zile, dar tocmai ea e cea care ma face sa devin din ce in ce mai introspectiva... si incep sa ma analizez... si incep sa vad toate acele lucruri la care de fapt nu am chef sa ma uit... prea des spun asta... "nu am chef"... si de ce? ca ma face sa cred ca in final mi-am pierdut cheful de viata... si daca s-a intamplat asta... ce pana mea ma fac? cum ma intorc?... ma simt ca si cum as fi mers mult de tot la intamplare si acum habar n-am pe unde am ajuns... e frig si mi se pare ca sunt singura in unele momente... nu mai stiu sa disting starile pe care le creeaza mintea mea fata de niste stari normale... traiesc, respir, sunt intreaga, am prieteni... ar trebui sa fiu fericita, nu? asta face toata lumea.... dar eu nu pot... incerc si nu-mi iese... cred ca sunt un anti-talent la a trai.... suna prosteste... e ca si cum ai zice ca cineva e anti-talent la a respira... dar asa-s eu... o mica sociopata prin excelenta... nu te prinzi, dar asa sunt si daca te-ai uita mai atent ai vedea-o usor, izbitor de prezenta.... hmm.... oare ma cunoasteti voi, astia care va laudati ca ma stiti? poate ma joc cu voi... poate ca abuzez de naivitatea voastra.... sau poate voi jucati vreun joc de care eu nu ma prind... hmmm.... care sa fie realitatea?... care sa fie iluzia?... cum spuneam mai sus... n-am chef sa aflu...

Nicht fur immer.... War nur ein Augenblick

Si nimic nu este pentru totdeauna... oricat as vrea eu, nu se poate.... si tot ce am vrut vreodata dispare intr-o clipire a Timpului... si tot ce am fost si tot ce am spus se pierde usor intr-o bataie de vant... desi poate nu ar trebui, cel putin nu inca, simt ca Timpul se strange cumva in jurul meu... simt ca visele mi se sparg inghetate mult prea mult de un vant rece... acelasi vant care ma ingheata pana cand simt ca inima incetineste periculos de mult... si problema e ca dupa frig vine un fel de moleseala careia imi vine sa ma abandonez... sa ma las plutind undeva, intre somn si trezie, intre zi si noapte... si cumva vreau sa ma ridic deasupra tuturor acestor lucruri mici si nu pentru ca as gasi ceva mai bun, ci pur si simplu pentru ca nu ma leaga nimic de ele... Am descoperit de curand cat m-a inghetat acest vant... a risipit tot ce era bun si cald in mine... a inghetat orice miscare... a lasat in urma o fiinta rece, oarecum calculata - spun oarecum pentru ca de fapt nu-mi pasa, nu stau sa anticipez, ma multumesc cu ce vrea viata asta sa-mi dea -, cu o frica grozava de ea insasi, de ceea ce ar putea sa mai fi ramas in urma inghetului... mi-e frica de ce as putea gasi... mi-e frica sa las pe cineva sa ma incalzeasca... nu stiu pe unde sa merg... zapada a acoperit cararile si nu stiu in ce directie sa ma indrept... poate zaresc o lumina undeva, dar mi-e frica sa merg pana la ea...