Nicht fur immer.... War nur ein Augenblick

Si nimic nu este pentru totdeauna... oricat as vrea eu, nu se poate.... si tot ce am vrut vreodata dispare intr-o clipire a Timpului... si tot ce am fost si tot ce am spus se pierde usor intr-o bataie de vant... desi poate nu ar trebui, cel putin nu inca, simt ca Timpul se strange cumva in jurul meu... simt ca visele mi se sparg inghetate mult prea mult de un vant rece... acelasi vant care ma ingheata pana cand simt ca inima incetineste periculos de mult... si problema e ca dupa frig vine un fel de moleseala careia imi vine sa ma abandonez... sa ma las plutind undeva, intre somn si trezie, intre zi si noapte... si cumva vreau sa ma ridic deasupra tuturor acestor lucruri mici si nu pentru ca as gasi ceva mai bun, ci pur si simplu pentru ca nu ma leaga nimic de ele... Am descoperit de curand cat m-a inghetat acest vant... a risipit tot ce era bun si cald in mine... a inghetat orice miscare... a lasat in urma o fiinta rece, oarecum calculata - spun oarecum pentru ca de fapt nu-mi pasa, nu stau sa anticipez, ma multumesc cu ce vrea viata asta sa-mi dea -, cu o frica grozava de ea insasi, de ceea ce ar putea sa mai fi ramas in urma inghetului... mi-e frica de ce as putea gasi... mi-e frica sa las pe cineva sa ma incalzeasca... nu stiu pe unde sa merg... zapada a acoperit cararile si nu stiu in ce directie sa ma indrept... poate zaresc o lumina undeva, dar mi-e frica sa merg pana la ea...