Poate ca titlul e cam vesel, dar ce am de spus acuma sigur nu e... doar imi place sa ma alint. ca orice drac de altfel. pot sa par dulce si inofensiva, dar va asigur ca este doar o masca. si acum nu ma pot abtine sa nu-mi aduc aminte de niste melodii de la Veritasaga. si nu, nu-s un rapper emo, doar k ei poate au spus pe nume unor lucruri pe care mie imi vine greu uneori sa le verbalizez. si ma simt de parca imi pierd copilaria pe zi ce trece si nu e vorba de copilaria aia la modul infantil, ci de puterea de a vedea si ceea ce au unii bun si gingas. parca am ochelari de soare fumurii tot timpul pe nas. Vreau sa-i dau jos si nu pot.
Si ca ziceam de capitala. Ma gandeam zilele astea ca acum 4-5 ani cand m-am intors aici dupa o lunga absenta, mi se parea un oras oarecum strain. Un loc pe care vag il cunosteam, dar care parca nu era al meu complet. si acuma cand ma plimb pe strazi am parca amintiri cu fiecare loc. si toate astea se aduna. multi cred ca rautatea asta a mea inseamna ca nu pot iubi. ba da. pot. doar ca pot uri in acelasi timp. pot rani in acelasi timp. dar sentimentul ramane mereu cu mine. si oricat timp s-ar pune peste amintirile astea ele raman acolo. orasul mi le aduce aminte mereu. acum m-a adoptat si pe mine. are grija de mine. doar e normal, nu? sunt unul din putinii diavoli autentici pe care-i are :P si vreau orasul sa fie scena mea, casa mea, iubirea mea.
heh... si pentru cine credea ca m-am inmuiat... greseala, dragii mei... sunt la fel ca pana acum. dragostea mea pentru orasul asta nu e siropoasa, nu e idealizata. mie imi place asa cum e... dur si poate distrus, ca o persoana care a vazut atat de multe incat nu o mai impresioneaza nimic... putin blazat, putin uitat, dar mereu prezent, mereu acolo pentru cine are chef sa caute...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu