Rasfoiam azi blogul iubitei mele si ma gandeam ca are dreptate ca isi spune Inger Cazut... asa si e draga mea... tu esti un inger pierdut in lumea asta care nu intelege nimic si de-aia distruge tot... si cum tu esti un inger, eu sunt un demon, mai rea decat toata lumea asta de ignoranti... pentru ca ei macar au scuza nestiintei...
Si ma mai gandeam azi ca nu stiu cum naiba toti ma confunda pe mine cu ingerul... toti cred ca pot cumva sa-i vindec de tot ce e rau... dar nu pot... nu pot sa va repar daca si eu sunt defecta... e ca si cum ai vrea un preot ateu sa te converteasca la credinta... nu se poate pana nu ma repar si eu cumva... si asta n-o sa se intample niciodata, pentru ca nimeni nu are chef sa ma repare pe mine... nimeni nu are rabdare sa faca asta... poate pe undeva tanjesc sa ma vrea cineva pentru ce sunt, nu pentru ce am fost, nu pentru ce s-ar putea sa fiu si nici pentru ce cred ei ca sunt... pentru mine, asa cum sunt eu, cu relele mele... aberez, dar aici nu conteaza oricum...
Si etapele cand cred ca am prins un fum de fericire sunt ca o tigara... acum stiu asta... o incep si e asa de bine... stiu ca e mai buna pe masura ce mai trag un fum si inca unul si ma imbat din fiecare respiratie... si la final, cand ved ca ma apropii de filtru ma cuprinde o spaima imensa... pentru ca stiu ca nu mai am alta... aia era singura si urmatoarea poate sa nu mai vina... si cand se termina se dezlantuie tot iadul si intru in sevraj... ma dor plamanii si inca mai vreau... si e un fel de sete... un fel de disperare pe care o tin in mine pentru ca nu vreau sa-mi arat dependenta... nu vreau sa arat lumii asteia ca si eu am o slabiciune...
Sunt dependenta de fericire cum sunt dependenta de nicotina si cum altii sunt dependenti de drogul lor... care poate fi orice... poate fi o chestie materiala sau poate fi pur spirituala... fiecare cu ale lui...
Si azi ma simt putin si ca regele Midas... doar ca tot ce ating nu se face aur, ci scrum... vad bucurie si as vrea sa ma impartasesc din ea, dar cum o ating se transforma intr-o mica gramajoara de cenusa... nu numai ca nu am gustat si eu din ea, dar am distrus-o... as vrea sa nu mai fie asa, sa pot si eu sa beau fara sa sec un rau... dar se pare ca trebuie sa invat sa traiesc fara apa, daca nu vreau sa sec tot ce am in jurul meu... o sa invat sa traiesc cu vaporii care vin de la raurile din jurul meu, ca sa nu trebuiasca sa ma apropii si sa le distrug...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Uite demonul în costum de înger! :* ubi mea... când nu scrii nu scrii şi când scrii are efectul unei picături de apă într-o tigaie încinsă. Eu te iubesc aşa cum eşti. Defectă. De ce te-aş repara? Nu ai mai fi tu! Ar fi altcineva îmbrăcată în costum de tine (ştii faza aia din man in black 1 unde gângania aia se îmbracă în "hainele de edgard") cam aşa ar fi.
Ştiu cum e cu ţigara aia. Şi eu trăiesc acelaşi sentiment de disperare când văd că se termină. Şi e ultima. Sau singura. Şi de câte ori n-am împărţit acelaşi sentiment simultan? Chiar mi-e dor de piaţa constipaţiei, de parcarea h(aş) de toate nebuniile făcute în vară. Parcă a fost acum o mie de ani.
Şi oare câţi nu ne dorim să din apreciaţi pentru ceea ce suntem? Nu pentru ce am fost. Sau ce vom fi. Toţi asta vrem. Nu-ţi spun că va fi bine pentru că nu ştiu. Nu-ţi spun că a fost bine pentru că nu ştiu iară. Cum tot nu ştiu dacă e bine.
Vorba aceea. Sănătate să avem că le trecem pe toate >:D< o să-mi bag picioarele şi am să fug în bucureşti şi am să fiu un parazit pt tine în ziua aia. Mor acasă doar gândindu-mă la cea fost între noi perioada ceea de vară :"> :* cât îmi lipseşti.
Hmmmm... E ceva cam necurat pe aici :)))
Trimiteți un comentariu