miercuri, 25 noiembrie 2009
of mice and men....
Poate sa para ciudat un asemenea titlu... ce au soarecii de-a face cu oamenii... si totusi, it makes perfect sense... unii oameni pot fi soareci sau, alternativ, soarecii sunt toate lucrurile intunecate, scarboase, ascunse dintre oameni... si ma intreb oare de ce tinem sa ne ranim pana cand durerea te face sa te retragi indiferent cat vrei un lucru... si de ce unele persoane sunt ca un drog... fara ei aproape ca intri in sevraj... tot corpul doare, ai greata, apatie, dependenta iti urla in cap pana nu-ti mai distingi gandurile - o voce stridenta pe care te chinui sa o reduci la tacere cu tot ce-ti sta in putere... si dupa ce tace, tot ce ramane e o tristete imensa, o melancolie... unde e seringa... unde e acul... unde esti tu... imi faci rau... stiu asta... si totusi parca imi lipseste raul ala cateodata... nu ai idee cate sentimente ai ucis, cate posibilitati... si desi imi spui ca nu o sa mai fie la fel cu nimeni... la fel iti spun si eu... ce am impartit noi e irepetabil oricat ai merge in aceleasi locuri... si mai am o intrebare... de ce ai vrut sa distrugi tot pana la ultima picatura... ai vrut sa te asiguri ca toate podurile au fost arse... ei bine sunt arse definitv... ne vom privi fiecare de pe partea lui de prapastie... adio!...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Daca ai fi descatusata de toate legaturile, ai fi gata sa te contempli in propriul adevar. Poate nu e prima data cand un adevar iti pare absurd. Absurdul contrazice doar logica, nu si adevarul. Cum ai concepe o existenta fericita? Hegel spunea ca: "Sa definesti inseamna sa negi", cel putin partial. ca sa definesti o existenta fericita, trebuie sa incepi prin cateva negatii; negatiile iti arata ce nu este o existenta nefericita si nicidecum ce este o existenta fericita. Crezi in existenta? In existenta existentei fericite? Fericirea este o stare exceptionala cu totul deosebita de multumire de liniste de orice. Aparitia ei meteorica si disparitia ei n-are un caracter programatic. Un om nu isi poate planifica fericirea el isi poate concepe o existenta echilibrata poate lupta si trebuie sa lupte pentru acest echilibru. Multe dezechilibre pornesc din nemultumirea de a trai fara fericire. Astepti fericirea ca pe un dar din partea cuiva? O greseala fundamentala! fericirea nu e un element exterior noua!!!. Fericirea, multa-putina, cat este, e in noi si nu ne-o poate da cineva; cineva nu poate decat sa ne-o ia. asta poate oricine si cu mare succes. Niciodata nu putem sti ce proportii au faptele noastre in viata celuilalt. raul pe care i l-am facut ramane bun facut. Trecutului ii facem o nedreptate incercand sa il clarificam. Umbland cu el, poti pati cum patesti cu florile presate cand incerci sa le muti de pe o foaie pe alta. Mi se pare ciudata si inexplicabila tendinta de a-ti devaloriza trecutul, de a vb despre el ca si cand nu ar mai face parte din viata ta... Si mai este ceva: surprinderea care ti-o provoaca infidelitatea, de orice natura ar fi ea. Cat de putin cunosti din tot ce e omenesc. Nu ai voie sa iti dispretuiesti si sa iti minimalizezi trecutul, sa te lepezi fara nici o jena de bucati din el din ceace inseamna trupul si sufletul tau la un moment dat, si-n schimb sa ceri altora sa ramana ca o stanca, neschimbati ca un mit. Simt un iz de superficialitate. Toti suntem superficiali cate o data, asta izvoraste din profunzimea sentimentelor pe care vrem sa le negam. Suferinta face parte din fiinta umana. Cum ne-am imbogati fara suferinta? Cum ne-am perfectiona fara regrete? Mai bine sa regreti ca s-a intamplat decat sa iti para rau ca n-ai facut. Intodeauna ai nevoie de un pod. Uneori te poate salva de o apa involburata, alteori el este necesar pentru a te arunca de pe el si a-ti construi aripile in zbor, ai curajul sa zbori, s-ar putea la capatul podului sa gasesti bucuria ce azi iti provoaca suferinta - Mobilis in Mobile!
Sfarsit de poveste?
Dar parca nu-i asa usor... Cum faci sa uiti ca ai iubit? Cum poti sa uiti doi ochi
pe care ii cunosti si inchisi, dormind, si deschisi, razand?
Cum poti sa uiti glumele atat de vechi si de proaste care te fac totusi sa zambesti de fiecare data si sa strigi cat poti de tare: „Hai tu, taci, ai mai zis asta de o mie de ori. Mor de ras“.
Cum faci sa uiti plimbarile lungi cu masina, iar el, el cum sa uite firele tale de par de pe tetiera? Cum faci sa uiti oameni de zapada deja construiti si bataile cu zapada pe care le prelungeam pana dimineata cand adormeam obositi unul in bratele altuia, chiar acolo pe camp, in zapada..Lacu Rosu?
Cum uiti filmu la care te-a dus dupa ce ai insistat 2 ore? Cum uiti ca de fapt ca am ajuns prea tarziu si am luat ultimele locuri sus?
Cum uiti primul trandafir pe care ti l-a daruit si sarutul acela de din masina? Cum faci sa uiti toate astea???
Simplu, nu faci. Nu uiti. Iubirea nu se uita, nu se da la o parte si nu se trece cu vederea. Si la final nu mai poti sa faci altceva decat sa plangi...
Trimiteți un comentariu