Ma enerveaza ploaia... trezeste la modul dureros toti demonii din mine... nu mai e soare sa-i sperie si atunci incep sa tipe, sa se manifeste, sa mai rupa putin din ce a ramas din sanatatea mea mentala... m-as aseza in mijlocul strazii si as tipa... asa tipa cum tipa ei in mine... si ar fi un urlet ca cel al unui lup la luna... speranta, durere, toate adunate si concentrate intr-un singur recipient... si as zgaria asfaltul cu ghearele demonului din mine, sa ramana o dovada fizica a existentei lui, sa ramana de avertisment...
Si ce doare mai tare e cum demonul asta rade de mine din coltul camerei intunecate a mintii mele... rade in hohote si se distreaza grozav pe seama viselor mele... ma lasa sa sper si apoi imi da o palma si ma pune inapoi jos ranjind ca acolo e locul meu... te urasc!!! te urasc!!! nu te mai vreau!!! vreau si eu raza mea de lumina... de ce numai mie imi e interzisa?... vreau si eu povestea mea frumoasa... chiar nu se poate? lasa-ma in pace... lasa-ma macar sa ma intind pe asfaltul rece si sa astept sa mor... lasa-ma macar atata sa fac... daca nu ma lasi sa traiesc, lasa-ma sa mor...
Si tu... tu care predici zile mai bune... cred ca stii ca e si el pe undeva si de-aia niciodata n-o sa ma iei de tot... de-aia nimeni n-o sa ma vrea vreodata de tot... de-aia nu sunt in fairy tale-ul nimanui... un fairy tale trebuie sa fie roz, fericire si soare... cum sa apar eu acolo cand demonul meu e negru si abisul din mine absoarbe tot ce e frumos si il transforma in ipocrizie si minciuni? inchipuite sau nu... dar asta face... si zici ca vin zile mai bune si pentru mine... e un fel de incurajare a unuia care are o boala letala... o sa te faci bine... no fucking shit.... stii si tu si stiu si eu ca n-o sa ma fac bine... singurul care o sa mearga cu mine pana la finalul vietii asteia de doi bani e demonul din mine, nebunia mea... cateodata isi va face mila si ma va lasa sa respir, dar cand mi se urca la cap o sa ma prinda de gat, o sa ma lipeasca de perete si o sa-mi suiere in urechi ca iar m-am intins mai mult decat trebuia dupa care o sa ma arunce pe podea si o sa rada iar de mine...
Si tu... tu... de ce ma amagesti? Ai mai facut-o odata si am picat ca o gasca bleaga... n-o mai face si acuma... n-o sa rezist... esti bun la cuvinte, stii cum sa te porti, dar nu amagi iar... stim amandoi ca nu ma vrei... nu asa cum sunt... nu cu demonul meu de mana... decat amagire, mai bine lasa-ma in nebunia mea si fii cinstit... stii ca apreciez asta... spune-mi in fata ca tot ce vrei e sa fim "friends with benefits" si nu ma supar... dar nu insinua ca ar fi loc de mai mult... te rog... pentru ca ma vad ca incep sa pun cap la cap o iluzie si cand se va sparge ca un pahar aruncat de podea demonul meu va rade iar de mine... nu-i da motive sa rada... please... please...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Iar probleme uby? Când te vei împăca şi tu cu demonul din tine şi veţi cade de acord cu toate cele? Cred că dacă faci pace cu el.. cu demonul tău, vei vedea lumina. Chiar dacă sunt flăcările iadului ce luminează dar vezi, nu e întuneric. Şi, ştie el ce ştie de tot râde de tine. Cred că dacă l-ai asculta ai vedea că are dreptate.. Dar şi tu eşti încăpăţânată, şi vrei să demonstrezi că poţi, şi uiţi că demonul e parte din tine şi îţi demonstrezi tu ţie cât de mult poţi îndura şi suferii şi cât mai accepţi să te laşi călcată-n picioare. Eşti atât de rea de-ţi faci asta singură şi ştii că ţi-o faci tu cu mâna ta.
Iubita mea, vorbele frumoase sunt atât! Doar, vorbe frumoase. Pentru tine nu e timpul pentru încă mai mult, adică fapte.. Cum nu-i nici pt mine.. Dar iubita mea, undeva acolo până şi demonul din tine îţi zice zbierând că încă nu-i timpul.. Şi, poate că zgârieturile de pe asfalt ar fi şi o împotrivire a lui la tot ce faci tu.... [greşit]
e timpul să.. asculţi şi să mergi mai departe.. fără ce te răneşte!
Trist...atât de trist ce scrii tu...şi totusi, îmi place modul în care abordezi temele alese...
Mulţumesc pentru că mă urmareşti!
Ultimul meu post îţi este dedicat!:) Smile...
Mă bucur că te regăseşti în ceea ce scriu, poate sufetele nostre au fost lovite de acelaşi tip de furtuni. E ciudat...
Şi mai ciudat decât atât...nu m-am născut în Bucureşti, ci la munte, acolo unde apusurile sunt curajoase, nu roşesc ca în Bucureşti. Din păcate, muntele înghite soarele mult prea repede...
Mi-ar face plăcere să te cunosc!
Trimiteți un comentariu