diavol uituc

Si de ce zic ca e uituc? Pentru ca uneori mai uita ca e diavol... uita ca de fapt prin natura lui nu e multumit niciodata. Nici de el si nici de ceilalti. Uita ca ar trebui sa stea putin deoparte, fiindca lumea lui este intreaga imagine nu un detaliu. Uita ca nu e facut asemenea celorlalti si ca odata ce a studiat un detaliu il va abandona. Si mie imi plac detaliile... wow, si inca ce mult. Cateva ma pot tine captivata luni intregi si apoi le las pentru ca ma simt prinsa de alt detaliu si tot asa. Si parca mi-e dor de toate detaliile. De fiecare in parte. Si uite exact asta uit. Ca nu trebuie sa focalizez poza asta pe detalii, uit ca trebuie s-o tin intreaga pentru ca altfel o sa alerg intre detalii mereu.
Ma simt departe de toate acuma. Si chiar daca am uitat pentru o clipa ce sunt, acuma stiu iar. Si acuma ca stiu, culmea tupeului, vreau sa uit iar. Vreau sa ma las sa cad intr-o dulce uitare. Sa nu mai stiu de poze, nici intregi, nici farame, nicicum. Nu vreau detalii, nu vreau nimic. Vreau sa dau foc la toate pozele din album pana nu mai ramane niciuna. Si e inutil de fapt. Pot sa le ard pe toate, pentru ca pe alea din mintea mea nu le pot arde nicicand. Raman acolo si ma ard ele pe mine, in fiecare secunda. Asta e faza, poti sa alegi sa ignori anumite lucruri, dar nu inseamna ca ele dispar. Raman si nu le sterge nimic niciodata.
Si faza cea mai tampita e ca diavolul asta are multe poze in album. E mult de ars, mult de uitat. Nu pot. Si nici nu vreau. In schimb, o sa ard toate pozele alea urate. Vreau sa am la final un album cu poze frumoase. Le vreau pe prima pagina, ca pana ajung la sfarsit sa nu le mai vad si pe celelalte. Sa ramana undeva, in fundal.
Si vreau sa fie noapte, sa nu ma mai gandesc la albume, la poze, la detalii, sa ma pot confunda cu restul orasului. Sa trec neobservata, exact ca o pisica neagra pe o alee intunecata. E acolo, n-o vezi, dar ea te vede pe tine si te vegheaza. Eh.... pisica neagra de oras, diavol mic si negru prins intr-o lume mare cu prea multe lumini...